Atenție!

Dacă aveți dureri de articulații, mai jos veţi găsi recomandările privind modalităţile de tratament practic gratuit, fără intervenţia medicilor, din partea şefului secţiei de ortopedie şi traumatologie din cadrul Institutului Naţional de Cercetări Reumatologice!


Nu mai staţi la cheremul medicilor-escroci, care au tot interesul să Vă prescrie cel mai scump și mai ineficient remediu!


În august 2018, în Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Timişoara şi alte orașe din România au fost efectuate reţineri în lanţ în rândul medicilor-reumatologi. Potrivit organelor de anchetă, până-n acest moment au fost reţinuţi 367 de.medici. Printre acestea se numără atât medici obișnuiți, cât și șefi de secţii de reumatologie și neurologie, ba chiar şi câţiva miniştri.

Motivul acestor reţineri, făcut public abia acum de organele de anchetă, şochează. Timp de 12 ani, medicii-reumatologi şi-au înşelat pacienţii, prescriindu-le acestora medicamente inutile şi scumpe. Din păcate, această practică s-a extins în toată țara. Potrivit organelor de anchetă, medicii au înşelat în total peste 1 milion de pacienți, suma prejudiciului depăşind 5 miliarde de lei. Dar cel mai groaznic este faptul că mulți dintre pacienții trataţi cu ciurucuri scumpe au ajuns, în cele din urmă, invalizi.

L-am rugat să comenteze situaţia pe dl Ioan Radu, şef al secţiei de ortopedie şi traumatologie în cadrul Institutului Naţional de Cercetări Reumatologice.

-- Dle Ioan Radu, ce se întâmplă, de fapt?


Se întâmplă ceea ce autoritatea statului trebuia să facă demult - să trimită în spatele gratiilor mafia în halate albe care, în ultimii ani, a ţinut ascuns cel mai ieftin şi mai eficient remediu pentru refacerea articulaţiilor! Gândiţi-Vă la aceste cifre: peste un milion de vieţi au fost distruse în ultimii 12 ani!!! Suferinzii, în cea mai mare parte pensionari, au apelat la serviciile medicilor, iar aceştea s-au căpătuit cu neobrăzare pe seama suferinţelor lor, ştiind foarte bine că medicamentele prescrise de ei nu le vor fi acestora de niciun folos! Aceste practici sunt larg răspândite atât la clinicile private, cât şi la cele de stat.


-- La ce mărci de medicamente Vă referiţi, de fapt?


La mărci, în cea mai mare parte, străine, promovate activ de şefii corupţi ai secţiilor de reumatologie, contra unor comisioane fabuloase din partea producătorilor. Ulterior, medicii curanţi, recompensaţi la rândul lor cu premii pe linie de serviciu, primeau lista tuturor preparatelor stabilite de şefii lor, pentru a le prescrie apoi pacienţilor.


Este vorba despre preparate de slabă eficienţă precum:

  • Diprospan
  • Diklofenac
  • Dexametazonă
  • Alflutop
  • Movalis
  • Mydocalm
  • Meloxicam
  • Prednisolon
  • Teraflex
  • Mukosat
  • Aertal
  • Hondrogard
  • Artra
  • Artrozan
  • Fermatron
  • Celebrex
  • Diaflex
  • Hondrolon
  • Sirdalud
  • Ketorolak
  • Hondroxid
  • Flamax
  • Allopurinol
  • Flexen
  • Fermatron plus
  • Artrozilen

-- Dar toate preparatele enumerate se comercializeazâ în farmaciile din România?


Da, așa este. Asta nu înseamnă însă că aceste preparate chiar ajută la vindecarea articulaţiilor. Vedeţi Dvs., farmaciile sunt structuri comerciale. De fapt, magazine obişnuite . Ele vând ceea ce se vinde bine şi aduce profit. Iar preparatele enumerate se vând bine, cel puțin din două motive care nu depind în niciun fel de eficiența lor.


În primul rând, preparatele respective sunt prescrise de medicii corupţi, ba chiar şi de cei cinstiţi, acestora din urmă fiindu-le recomandate pe la diferite conferințe sponsorizate chiar de producătorii medicamentelor. Iar medicii lipsiţi de o experienţă îndelungată prescriu doar ceea ce prescriu colegii lor de breaslă şi ceea ce se promovează în mod activ, prin campanii publicitare agresive.


În al doilea rând, aceste medicamente nu au practic nicio concurență. Mai exact, bolnavii nu au cu ce să se trateze. Și nu pentru că, în principiu, nu ar exista medicamente eficiente. Ele există, numai că nu se găsesc deloc în farmacii, nefiind acceptate de proprietarii acestora


Întrebaţi-Vă dacă știţi cumva pe cineva, care să fi reuşit să-şi vindece articulațiile cu medicamente din farmacii? Poate prietenii sau cunoştinţele Dvs.? Nu există astfel de oameni! Și am să Vă explic şi de ce, pentru a Vă face să înțelegeți toată complexitatea situației. Vedeți Dvs., producătorilor acestor medicamente pur și simplu nu le convine ca oamenii să-şi vindece complet articulațiile. Este mult mai profitabil să vândă medicamente care doar atenuează durerile pentru perioade scurte de timp, astfel încât oamenii să cumpere aceste preparate iar şi iar.


-- Şi de ce nu se iau măsuri! Că doar e un abuz strigător la cer...


Da, un abuz strigător la cer, dar, din fericire, s-a sfârşit. Noi i-am avertizat, în repetate rânduri, pe reumatologi cu privire la încălcări, dar ei nu ne-au luat în serios. Că, deh, nu e deloc uşor să renunțe la nivelul de viaţă şi la banii oferiţi de producători pentru promovarea“ ciurucurilor lor. În prezent, se mai fac încă reţineri, inclusiv a unor medici cunoscuți. Din păcate, noi nu avem vreo pârghie şi în cazul farmaciilor, dar această problemă se discută deja la nivelul legislativului. În timpul cel mai apropiat va fi votată o lege care să oblige farmaciile să accepte toate preparatele medicale omologate. Dar pentru asta mai e nevoie de timp.


-- Dvs. aţi spus câ, pe lângă preparatele ineficiente din farmacii, mai există şi medicamente cu adevărat eficiente, care chiar ajută la vindecarea deplină a articulațiilor. Aţi putea numi cel puțin un medicament cu adevărat eficient?


Da, desigur. De exemplu, un medicament foarte bun, de natură să restabilească chiar şi articulațiile complet distruse, eliminând şi durerile, este crema HONDROX, elaborată încă în anul 2017 de specialiştii de la Institutul Naţional de Cercetări Reumatologice. Institutul nefiind o unitate comercială şi fiind vorba de un preparat românesc, acesta este pus la dispoziţia pacienţilor la preţul de cost, adică ma ieftin decât cele din farmacii, fiind și de câteva ori mai eficient!


Vreau să Vă arăt rezultatele studiilor clinice asupra cremei HONDROX. Acestea i-au surprins placut pe medici. Pentru pacienții care suferă de boli ale articulațiilor, această cremă va fi o adevărată binecuvântare.


La 100% din participanţi, durerea a dispărut după numai 8-10 minute

100%

La 98% din participanţi, ţesutul cartilaginos a început să se restabilească după un singur curs de tratament cu HONDROX

98%

La 93% din participanţi, arttrita şi artroza s-au vindecat după un singur curs de tratament

93%

HONDROX nu doar elimină durerile articulare, aceasta activând şi procesul de regenerare a lichidului sinovial, ceea ce ar trebui să facă şi hondroprotectorii. Prin urmare, stratul cartilaginos devine mai lat şi mai elastic, articulatia se reface, se însănătoşeşte, iar durerea si rigiditatea dispar.


Pe baza rezultatelor studiilor clinice și a utilizării practice, medicii din România au apreciat HONDROX ca fiind medicamentul de bază în tratamentul afecţiunilor articulaţiilor şi ale coloanei vertebrale. Şi ceea ce este cu adevărat remarcabil, tratamentul cu HONDROX poate fi urmat şi la domiciliu. Că doar marea majoritate a suferinzilor nu vor să mai apeleze la medici. Acest lucru e de înţeles, în lumina ultimelor evenimente, astfel că HONDROX vă poate ajuta să vă restabiliţi singuri articulaţiile.


-- HONDROX este un unguent sau un gel ?


Este o bio-cremă specială, care elimină durerea şi inflamația, stopând distrugerea articulației datorită unei formule speciale.


Crema acționează asupra articulațiilor, sistemului circulator, țesuturilor conjunctive, tendoanelor. Are un efect antiinflamator, crește rezistența în faţa bolii..


HONDROX este o realizare patentată unică a oamenilor noștri de știință. O astfel de cremă nu mai există nicăieri în lume.


Atenţie!
Portalul nostru oferă o reducere pentru HONDROX. Încercaţi-vă norocul şi apăsaţi pe butonul "SPIN". Dacă vă v-a zîmbi norocul veţi putea comanda medicamentul cu un preţ încă mai scăzut! Succes!


SPIN
Vă felicităm!

Aţi primit o reducere de -50% pentru HONDROX!

Ok

Fiți atenți, oferta este limitată și e valabilă până

The last comment

Refreshing comments...
Daniel AlexandrescuMultumesc pentru articol. Este foarte interesant. Faptul că medicii prescriu şi ceea ce nu prea ajută este perfect adevărat. Îmi tratez articulațiile de peste 7 ani și nu am înregistrat niciun progres
Reply Just now
Adrian CopceaAm comandat HONDROX. N-am crezut că poate fi chiar atât de ieftin. Sunt plăcut surprins. Mulţumesc.
Reply Just now
Norina BucureștiM-am tratat cu medicamentele de pe listă, chinuindu-mă aşa timp de 2 ani. După tratamentul cu HONDROX, durerile au încetat şi mă simt minunat. Acesta este cel mai bun preparat dintre toate.
Reply Just now
MihaiExperiența mea cu HONDROX fost, de asemenea, pozitivă. Boala a dispărut. Mulţumiri medicului care mi-a recomandat acest preparat minunat.
Reply Just now
BogdanIeri l-am ridicat de la oficiul poștal. Voi face tratament cu el. Uite-așa arată, de fapt. Într-adevăr, m-a costat ieftin.
Reply Just now


Dorina TizuO colegă de la serviciu mi-a povestit despre această cremă. A lăudat-o mult.
Reply
Nadia BunduchiMulţumesc pentru recomandări.
Reply
Irina VincescuEste o cremă incredibilă, o recomand tuturor. Mă săturasem de durerile de ceafâ. După ce am început să aplic HONDROX, am scăpat de dureri în vreo10 zile.
Reply
Alexandra DoagăDa, aşa sunt medicii. Îi interesează doar banii şi au uitat de jurământul lui Hipocrate. O cunoştinţă de-a mea a fost tratată de durerile de genunchi timp de 2 ani, cheltuind mai mult de 2500 de lei. Și, până la urmă, a făcut o inflamaţie puternică, urmată de amputarea unei articulații. Acum e invalidă.
Reply
Marina LozanSalutare tuturor! Am 43 de ani. În urmă cu vreo 10 ani au început să mi se umfle articulațiile degetelor, ale gleznelor şi ale genunchilor. Durerile erau variabile ca intensitate, uneori mai slabe, alteori cumplite, mai ales noaptea, fâcându-mă să plâng de disperare. Totul până când, la sfatul unei prietene, am început să folosesc HONDROX. Articulațiile au devenit mult mai sănătoase. Injecțiile pe care le-am luat înainte nu mi-au ajutat.
Reply
Popescu Am urmârit odată o emisiune TV despre bolile articulațiilor. Vorbeau nişte medici acolo, tot despre HONDROX. L-au lăudat foarte mult, ca pe un mare progres în medicina românească.
Reply
Gabriela DănilăMulțumesc! Am comandat, căt se mai poate, cu reducere. Atât eu, cât şi soţul meu avem articulațiile bolnave. Suntem pensionari şi ne bucurăm mult că am prins acest preţ redus.
Reply
Radu DobreaConfirm! HONDROX este un preparat foarte bun! Aveam osteochondroză şi mi-a trecut abia după ce am început să aplic HONDROX!
Reply
COMANDĂ HONDROX